vineri, 16 ianuarie 2015

Preotul Mihai-Andrei Aldea: Eu şi peste un milion de oameni refuzăm cardul de sănătate. Răspunsul CNSAS



„Binele dumneavostră nu este şi binele nostru. Nu vrem card”, au spus încă din deschiderea dezbaterii publice primii vorbitori din partea asociaţiilor religioase.
„Vrem alternative, adică adeverinţe fără cip. Card îneamnă drac, iar cipul conţine cifra diavolului, 666. Nu vrem ca datele noastre medicale să ajungă la oricine (…). Daţi-mi 24 de ore şi vă sparg orice site, a continuat unul dintre vorbitori, arătând că acordul pentru donare de organe exprimat prin card îi poate face pe titulari să se teamă că vor deveni victime ale traficului de organe.
Alţi reprezentanţi ai acestor asociaţii au mai spus că prin card se urmăresc „interese obscure din afara României”.
Părintele Mihai-Andrei Aldea, de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă din judeţul Neamţ, a spus că peste un milion de oameni au refuzat cardul.
Eu şi peste un milion de oameni refuzăm cardul, din motive foarte diferite: unii din motive de conştiinţă pur şi simplu, alţii din motive de conştiinţă religioasă, alţii pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale după voia altor instituţii. Din nenorocire, instituţiile statului aplică logica teroriştilor de la Paris: dacă nu eşti de acord cu noi, te omorâm. Pentru că aceşti oameni care nu acceptă cardul de sănătate, în lipsa unei alternative, sunt condamnaţi la moarte, la execuţie, aceia dintre ei care sunt grav bolnavi şi li se refuză dreptul la consultaţie, culmea aberaţiei. În hotărârea de Guvern este o alternativă, dar aceasta este restrânsă la ceea ce vor legiuitorii, dacă o lărgesc pentru libertatea de conştiinţă s-a rezolvat problema şi dezbaterea este inutilă”, a spus părintele Mihai-Andrei Aldea.
Întrebat cine sunt cei 1 milion de oameni care refuză cardul, preotul a spus că sunt din toate categoriile: creştini ortodocşi, oameni de alte religii şi grupuri de atei.
„Vorbim de peste un milion de cetăţeni care au semnat în urmă cu câţiva ani un document pe care l-au trimis la preşedinţie. Ni s-a răspuns că ni se va da alternativă. De patru ani, Ministerul Sănătăţii ne-a promis o alternativă. De ce îl refuzăm? De exmplu, pentru că este prevăzut că se dă cu acordul al asiguratului. Dacă te obligă, eşti constrâns”, a mai spus preotul.
Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a spus că din datele autorităţilor sunt doar 2.000 – 3.000 de români care refuză cardul, dar că va exista o alternativă.
„Cu certitudine, am subliniat de câteva ori, vom găsi o alternativă la card. În momentul de faţă aş vrea să văd câţi sunt cei care refuză. Din datele noastre sunt puţini, două sau trei mii. O parte din cei care au returnat cardul acum vin şi-l cer. Este clar că trebuie să găsim o alternativă pentru că sunt oameni care îl refuză din motive mai mult sau mai puţin obiective, mai mult sau mai puţin înţelese de mine. Dar sigur acea adeverinţă o să îi pună pe drumuri, de la casă, la medic şi aşa mai departe. Dacă doresc adeverinţa, rămâne adeverinţa, nu doresc ca cineva să rămână fără servicii medicale pentru faptul că s-a introdus cardul. (…) Nu suntem împotriva acestor opinii, respectăm credinţa, respectăm absolut tot ce doreşte pacientul, dar cardul la noi sau în alte sisteme de asigurare, pentru că toate sistemele de asigurare au card, nu face altceva decât să pună ordine în acordarea serviciilor şi în eficientizarea banilor”, a explicat Ciurchea.
În pofida asigurărilor date de preşedintele CNAS că va fi luată în calcul o alternativă, unii au cerut demisia acestuia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu