Cine stă împotriva bisericii stă şi împotriva voievozilor şi victoriilor lor, care au plătit cu preţ de sânge, acest scump sânge fără de care neamul nostru nu putea dăinui

Tinerii din ziua de azi au nevoie de un punct de sprijin. Trebuie să găsescă un ideal nobil pentru care să se lupte şi să fie neclintiţi în hotărârea lor. Trebuie să înveţe să fie nişte luptători adevăraţi împotriva atâtor lucruri care ne împiedică să ne îndeplinim ţelul cel mai sfânt al acestui neam.

Îmi surâde ideea că într-o zi se va ridica din somnul cel de veci un Moţa, un Marin... un Gheorghe, un Ion. Ah, aş musca din văzduh. O brazdă de pământ aş arunca peste duşmanii care vin să ne împresoare. Ce suntem noi ... laşi, fricoşi? Unde ne sunt acei bărbaţi viteji? Ne trebuie o mâna de ţărani în care să ţină în şah imperii. Avem nevoie de cei mai tari bărbaţi care sunt în stare să-şi dea libertatea şi viaţa pentru Dumnezeu, familie, fraţi, copii. O mâna de oameni disciplinaţi şi neînfricaţi. Nădăjduiesc că poate Dumnezeu ni-i va scoate în cale şi atunci toţi ar muţi de spaimă, văzându-i în slava lor. Ce mai aşteptăm? Deja e cam târziu, dar încă mai putem recupera câte ceva. 
Vă spun eu că sunt plin de patimi, am avut destul timp încât să meditez asupra mea şi vă spun că un ticălos ca mine rar întâlniţi, atât de viclean şi ticălos sunt, încât nici eu nu mă mai cred. Dar totuşi, Dumnezeu îmi mai ţine aprinsă o lumină în inima mea şi aceea de a dori să mă jertfesc pentru aproapele, de a-mi păsa, de a nu sta indiferent. 

Dragi fraţi, poate aţi mai auzit îndemne asemănătoare, poate par prea puierile şi la îndemână aceste vorbe, dar vă asigur că această dorinţă e una foarte întărită în inima mea şi aceea de a ne uni un grup de oameni, care chiar de nu au acelaşi cuget, măcar să aibă bunul simt să reuşească să ducă la bun sfârşit o misiune şi acea misiune de a forma o rezistenţă, care sigur va cădea în mrejele satanice, deoarece din trecut vedem că nici o armată din lumea asta nu a dăinuit, dar scopul ar fi ca printr-o rezistenţă să ajutăm oameni, să încetinim planurile satanei, să ne jertfim pentru păcatele acestui neam, să continuăm lupta ce am învăţat-o de la marii voievozi, conducători, străbuni, sfinţi-părinţi ce au existat în istorie. 

Ne-ar trebui nişte mucenici care să ude pământul românesc cu sânge mucenicesc, ca să spele păcatele pruncuciderii, să spele sângele atâtor avorturi.

Scopul nostru este de a uni nişte creştini-ortodocşi care să fie iubitori de adevăr şi dreptate, neam şi credinţă, uniţi într-un cuget şi un ideal, formând, astfel, o nouă generaţie de tineri care pot fi în stare să se jertfească pentru aproapele. Într-un nou mileniu şi totodată un nou secol în care generaţiile viitoare se prăpădesc într-o societate satanică, suntem datori a forma nişte exemple morale şi eroice. Cu un strigăt din adâncurile inimii, propun o nouă elită de tineri care sunt în stare să lupte cu preţul vieţii pentru a reînvia un neam de tăcuţi, laşi, de cuminţi, care să nu-i intereseze trupurile şi vieţile lor, ci doar de idealurile şi veşnicia lor.
------------------------------------------------------------------------------

Dacă duşmanul vostru vă cere legăminte ruşinoase de la voi, atunci mai bine muriţi prin sabia lui decât să fiţi privitori împilării şi ticăloşiei ţării voastre. Domnul părinţilor voştri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale şi va ridica dintre voi pe cineva, carele va aşeza iarăşi pe urmaşii voştri în volnicia şi puterea de mai înainte.

"Odată trebuia să-nceapă. Oricum, da' să-nceapă.

Ce e rău în robie, nu e atâta robia. Rău e că, dacă trece prea multă vreme, omul se învaţă cu ea, cu robia, cu frica, cu supunerea, cu săru'-mâna, să fie batjocorit şi să nu-i mai pese. Se-nvaţă ca pasărea cea proastă cu colivia, care uită și c-o știut zbura oarecândva sau se teme să nu afle stăpânul că n-o uitat să zboare.Numa' că amu', cu voie de la-mpăratu' ori ba, am învăţat că se poate!"

"Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, că după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele."

Neamul nostru n-a trăit prin milioanele de robi care și-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii, car în fața jugului străin nu s-au supus, ci și-au pus flinta în spate și s-au ridicat pe potecile munților, ducând cu ei onoarea și scânteia libertății. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majoritățile” lașe și „cuminți”. Ei înving sau mor: indiferent. Pentru că atunci când mor, neamul trăiește întreg din moartea lor și se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca niște chipuri de aur care, fiind pe înălțimi, sunt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cât de mari și cât de numeroase, se așterne întunericul uitării și al morții. Aparține istoriei naționale nu acela care va trăi sau va învinge – cu sacrificarea liniei vieții neamului – ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menține pe această linie.

"Tinerii de azi să înveţe din eroismul lui Mihai Viteazul, care nu a sărutat nici papucul Papei, nici papucul Sultanului."